...Dar fericirea nu este un vânat după care alergi cu limba scoasă. Și oamenii aleargă o vreme după ceea ce cred ei că este fericirea, și-n această goană prin pustiu obosesc. Nu mai vor să gonească după fericire. Vor să se apropie de ea, pe furiș, s-o ia prin surprindere. Ei și-au pus speranța într-un om, și acel om n-a corespuns așteptărilor. Și atunci încep să tragă concluzii, și-n loc să trăiască, molfăie principii.